stiri

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat perioada în care firmele românești din industria alimentară, construcții, materiale de construcții și alte sectoare vor putea să se înscrie pentru noi granturi IMM de câte 50.000-500.000 E

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat perioada în care firmele românești din industria alimentară, construcții, materiale de construcții și alte sectoare vor putea să se înscrie pentru noi granturi IMM de câte 50.000-500.000 E

Noua Măsură 4.1.1-POC Bis este reglementată prin Ordonanța de urgență 113/2022, privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor.

OUG 113/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 720 din 18 iulie 2022, Partea I.

Pe scurt, se vor acorda ajutoare de stat de câte 50.000-500.000 de euro pentru microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM) din următoarele domenii:

  • a) industriei alimentară panificație, patiserie și alte activități asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare. Buget alocat: 89.535.149 euro, din care 75.000.000 euro cu finanțare prin FEDR-REACT-EU și 14.535.149 euro prin cofinanțare de la bugetul de stat.
  • b) construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții. Buget alocat: 89.535.149 euro, din care 75.000.000 euro cu finanțare prin FEDR-REACT-EU și 14.535.149 euro prin cofinanțare de la bugetul de stat.

cititi articolul aici

footer logo
BUILDERS 'SOCIAL HOUSE
 
Adress: Str. Episcopul Timuș nr. 25, Bucuresti, sector 1, 011611 Romania
Phone:
(021) 317 89 02, (021) 316 83 42,
(021) 317 62 35
Fax: (021) 300 80 23
Mobil: 0747 061 170
Bank accounts:
LIBRA BANK: 
RO20 BREL 0900 3446 4RO1 1001
RAIFFEISEN BANK: 
RO46 RZBR 0000 0600 0333 4134
FOLOW US ON SOCIAL MEDIA
 Casa Sociala a Constructorilor @ Facebook  Casa Sociala a Constructorilor @ Linkedin
 
NEWSLETTER SUBSCRIBE
Stay up to date with the latest news in the field