stiri

Bunele practici ale partenerilor sociali din sectorul construcțiilor din România și Republica Moldova

Un panel extrem de important în logica seminariilor, gândite să susțină prin argumente și dezbateri reale fundamentarea acestei Case Sociale, a fost cel prin care s-a analizat exemplul practic de funcționare a CSC din România. Prezentarea organizației noastre a fost realizată de Cristian Erbașu – Președinte al Federației Patronatelor Societăților din Construcții din România, Vicepreședinte al CSC din România, de Cristian Stefănescu, Directorul General al CSC împreună cu Laurențiu Muja, Diector Fonduri și protecție socială în cadrul organizației noastre.

La discuțiile din cadrul panelului “Proiectul de Lege Casa Socială a Constructorilor din Republica Moldova, moderat de domnul Gheorghe Bălăceanu, Președintele CSC din România, au participat doi miniștri din guvernul Republicii Moldova, mai mulți reprezentanți ai autorităților publice centrale din Republica Moldova, dar și reprezentanți ai Comitetelor Sectoriale din sectorul construcții din România și Republica Moldova. Propunerile partenerilor sociali din Republica Moldova de constituire a fondului bipartit de protecție social-economică a salariaților și sustenabilitate a întreprinderilor fiind  dezbătute împreună cu Andrei Spînu, Viceprim - Ministru, Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale și cu Marcel Spatari, Ministrul muncii și protecției sociale.

Un demers de o importanță deosebită la care a participat delegația română a fost vizita de lucru a reprezentanților partenerilor sociali, sindicali și patronali, ai constructorilor din România și din Republica Moldova la Parlamentul Republicii Moldova, unde s-a analizat și susținut Proiectul de Lege Casa Socială a Constructorilor din Republica Moldova.

CSC își exprimă în continuare susținerea pentru colegii constructori din Republica Moldova și adresează sincere felicitări partenerilor sociali, Federația “SINDICONS” și FGS “FAMILIA” la aniversarea celor 30 de ani de colaborare și solidaritate sindicală, dorindu-le să aibă noi și importante realizări în consolidarea dialogului social – economic și a proiectelor de dezvoltare, comune sau individuale.

Galeria foto a evenimentului

footer logo
CASA SOCIALĂ A CONSTRUCTORILOR
 
Adresa: Str. Episcopul Timuș nr. 25, Bucuresti, sector 1, 011611 Romania
Telefoane:
(021) 317 89 02, (021) 316 83 42,
(021) 317 62 35
Fax: (021) 300 80 23
Mobil: 0747 061 170
Conturi bancare:
LIBRA BANK: 
RO20 BREL 0900 3446 4RO1 1001
RAIFFEISEN BANK: 
RO46 RZBR 0000 0600 0333 4134
ISO 9001

certificare conform condițiilor din standardul ISO 9001:2015 / SR EN ISO 9001:2015

ISO 9001
membru observator al 
AEIP - Asociația Europeană a
Instituțiilor Paritare de Protecție Socială
URMĂREȘTE-NE PE SOCIAL MEDIA
 Casa Sociala a Constructorilor @ Facebook  Casa Sociala a Constructorilor @ Linkedin
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER
Fii la curent cu cele mai noi știri din domeniu