Proiectul, inițiat de FGS Familia în parteneriat cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții și Fellesforbundet, Norvegia, se desfășoară pe o perioadă de 15 luni (februarie 2021 – apriliei 2022), fiind susținut de guvernul norvegian prin intermediul Granturilor Norvegiene 2014 – 2021 în cadrul Programului “Dialog Social – Muncă Decentă”.
Obiectivul general al proiectului este elaborarea unei politici publice care urmărește crearea unui sistem nediscriminatoriu de combatere a muncii nedeclarate în sectorul de construcții din România printr-un card social pentru lucrătorii angajați, ca instrument de promovare a unei agende privind munca decentă și lupta împotriva dumping-ului social. Finalitatea demersului îl contituie implementarea unui “card al lucrătorului în construcții”, soluție prezentă deja în alte state europene cu rezultate foarte bune.